Despre noi

Povestea viziunii, construirii și scopul Taberei Speranța este un adevărat miracol al lui Dumnezeu. Fundația There is Hope lucrează în România de 25 de ani, sprijinind creșterea și activitatea evanghelistică a fostei biserici subterane din Transilvania.

În iunie 2008, am făcut obișnuita noastră călătorie misionară la Bistrița. Ne rugasem timp de 4-5 ani pentru a cumpăra un teren destinat unei tabere pentru copii și unui centru de retragere spirituală, dar de fiecare dată când găseam un loc, nu era potrivit. Am continuat să ne rugăm în timp ce românii au continuat să caute. Locațiile erau prea departe de oraș, nu aveau electricitate, nu aveau apă potabilă sau aveau prețul prea ridicat. În prima duminică după-masa eram pe drum spre Teaca unde una dintre bisericile la care mergeam cu scopul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. Familia Bazer, un cuplu din Florida aflat în prima lor misiune în România, mergeau în mașina din fața noastră împreună cu Pastorul Nelu. La un moment dat, acesta a încetinit, a scos mâna pe geam și a arătat spre un deal. Tom a spus: „Mă întreb dacă acesta ar putea fi un teren potrivit pentru noi.”

Pe parcursul acelei săptămâni, câțiva dintre bărbați au mers să vadă proprietatea și au luat legătura cu proprietarul. În ultima noastră sâmbătă acolo, echipa s-a oprit la un restaurant în aer liber, chiar pe drumul de lângă teren. Am invitat oamenii să meargă să vadă locul, iar când s-au întors, toți au spus: „Acesta este!”
Ca lideri, nu am cerut niciodată angajamente financiare sau donații suplimentare din partea membrilor echipei noastre, bazându-ne doar pe Domnul pentru a aduce resursele necesare. Totuși, un membru al echipei misionare a sugerat să cerem promisiuni de donații pentru a cumpăra terenul. După ce am discutat, i-am dat permisiunea să încerce. Arlene a făcut repede câteva bilete de angajament pe bucăți de hârtie de caiet, iar până când ne-am întors la biserică, se strânseseră deja promisiuni de donații în valoare de 36.000 de dolari. Toate acestea s-au întâmplat în decurs de o oră, dar după ani de rugăciune.
Acum… ce aveam să construim? Aveam câteva idei, dar niciun plan concret. Un membru al echipei noastre avea un cumnat cu propria firmă de arhitectură, specializat în proiectarea spitalelor și clădirilor pentru țările în curs de dezvoltare. După ce am discutat cu el, a acceptat să ne ajute gratuit și a predat proiectul unui arhitect principal din firmă. În mai puțin de o lună, am primit planurile recomandate de ei. Știind că au mult mai multă experiență decât noi, le-am acceptat cu o singură modificare: am lărgit coridoarele de la etaj cu 18 inch (aproximativ 45 cm).

Ne-am dat seama că acest proiect depășea orice experiență pe care o aveam noi, dar am simțit că planurile veneau de la Domnul, deoarece arhitectul era și el un credincios care se ruga la fiecare pas al procesului de design. Conform recomandărilor sale, clădirea trebuia să aibă 31.000 de metri pătrați, două etaje, 12 dormitoare pentru câte 10 persoane, 8 camere de tip hotel, o sală de mese și o sală de conferințe pentru 350 de persoane, precum și o bucătărie profesională pentru servirea acestora.

Aveam acum planurile clădirii, dar nu aveam fonduri. Ar fi trebuit să construim ceva mai mic, mai ieftin, mai ușor de gestionat financiar? După discuțiile cu comitetul român al taberei, am ajuns la concluzia că acest proiect nu era doar ceea ce ne doream, ci și ceea ce aveam nevoie. Aveam nevoie de clădire pentru a putea găzdui cel puțin o parte dintre cei 1000 de copii la care ajungeam în fiecare an prin School of Heroes (Școlile noastre biblice de vacanță desfășurate în școlile publice). Bisericile aveau nevoie de un centru de retragere, iar seminariile erau necesare pentru a forma pastori și lideri bisericești. A trebuit să ne încredem în Domnul pentru fiecare bănuț, așa că, fie că era vorba de 100.000 de dolari sau de un milion, TOTUL trebuia să vină de la El. Am decis să mergem mai departe cu planurile arhitecturale complete, chiar dacă depășeau cele mai îndrăznețe vise ale noastre.

Toamna anului 2008 a fost o perioadă tensionată, mai ales pentru români. Toate actele legale pentru achiziția terenului trebuiau pregătite: permise, documente și aprobări. Tot ce puteam face era să rămânem informați și să ne rugăm pentru avocații bisericii și autoritățile guvernamentale implicate. La fiecare pas apăreau noi taxe și plăți necesare pentru oficiali. Oare chiar era posibil să realizăm acest proiect?

În primăvara lui 2009, odată cu dezghețarea solului, am săpat prima lopată de pământ pe acel deal minunat pentru a începe construcția Taberei Speranței. Românii au ales numele „Tabăra Speranța” în onoarea Fundației There Is Hope, dar era și un nume perfect, un simbol al credinței noastre că „Speranța noastră este zidită pe nimic altceva decât pe sângele și dreptatea lui Isus.”

Tot în 2009, România a aderat la Uniunea Europeană, ceea ce a fost un mare obstacol pentru noi. Noile reguli de construcție impuse de UE au crescut semnificativ costurile. Un lucru la care nu ne-am așteptat a fost extrem de costisitor: din cauza apropierii României de Rusia, UE a cerut ca fiecare clădire publică să aibă un adăpost anti-bombă suficient de mare pentru a găzdui toți ocupanții – în cazul nostru, 300 de persoane. Un adăpost anti-bombă… și noi voiam doar o tabără pentru copii! Aceasta a însemnat să săpăm mai adânc și să dublăm cantitatea de beton, crescând semnificativ costurile. Cu toate acestea, am decis să transformăm acest subsol într-un spațiu de recreere, cu mese de ping-pong și biliard. La acel moment, părea o risipă de bani și resurse. Dar nu ne-am dat seama cât de importantă era această măsură de siguranță – Tabăra Speranței se află la doar 160 km sud de granița cu Ucraina.
În vara lui 2009, echipa noastră de misiune a pășit pe fundația taberei și chiar a pus mâna pe cimentul proaspăt turnat. Doi membri ai echipei au lucrat cot la cot cu frații români, ajutând la construirea fundației și la turnarea betonului. Cei care au contribuit financiar sau în alte moduri și-au scris numele în ciment, alături de versete din Biblie și numele lui Dumnezeu. A fost o zi specială, de neuitat.
Până în toamna lui 2009, eram gata să ridicăm pereții, dar nu aveam fonduri. Așa că am lansat campania „Cumpără un bloc”, prin care oamenii puteau dona 15 dolari pentru un bloc de beton. Prima donație a venit de la o văduvă din Florida, care a dat tot ce avea – doar 15 dolari – suficient pentru un singur bloc. Dar undeva, printre sutele de mii de blocuri ale taberei, este acel bloc special, binecuvântat de Dumnezeu, care ține zidul în picioare. Majoritatea banilor erau trimiși în România în tranșe mici, de 4.000 – 5.000 de dolari, pe măsură ce donațiile se acumulau. Mii de oameni au contribuit, cu sume mici și mari.

În iunie 2010, echipa noastră a plecat din nou în România pentru călătoria anuală de misiune. După ce am trecut de controlul de securitate în aeroportul din Melbourne, un prieten l-a oprit pe Tom pentru a-i spune că va face o donație mare pentru construcția taberei. Acela a fost momentul în care lucrurile au început să avanseze cu adevărat.
Până în toamna lui 2010 și primăvara lui 2011, am ridicat coloanele, pereții, grinzile, mansardele și acoperișul. Analizând planurile, antreprenorul care se ocupa de acoperiș ne-a sugerat să ridicăm pereții mai sus și să schimbăm înclinația acoperișului, astfel încât să putem adăuga un pod care să ofere spațiu pentru încă 120 de copii. Am simțit că această decizie merita efortul financiar suplimentar și am hotărât să mergem mai departe. Cum am fi putut spune „nu” la 120 de copii în plus care să audă Evanghelia în fiecare săptămână la Tabăra Speranței? Imediat, au venit donații mari, confirmând că am luat decizia corectă.
Tabăra Speranței prindea viață, bloc cu bloc, rugăciune cu rugăciune, donație cu donație – un adevărat miracol al lui Dumnezeu.

În iunie 2011, am organizat o slujbă de laudă și de așezare a pietrei de temelie la tabără, un moment deosebit, făcut și mai special deoarece a avut loc pe 25 iunie, ziua de naștere a tatălui lui Arlene. Acesta se rugase adesea pentru frații și surorile sale aflate dincolo de Cortina de Fier, iar acum, copiii lui, mulți ani mai târziu, construiau împreună cu ei o tabără pentru salvarea țării lor. În timp ce fanfara cânta imnurile naționale, am ridicat două steaguri uriașe – român și american – la intrarea taberei. Pe placa de temelie era inscripționat, în română și engleză:
„Pentru slava lui Dumnezeu.
Un dar pentru Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos,
de la copiii Săi din America și România.”

În piatra de temelie au fost plasate Biblia tatălui lui Arlene, copii ale curriculumului nostru Școala Eroilor și fotografii ale pastorilor, din trecut și din prezent, care s-au rugat pentru acest moment. Construcția a continuat pe măsură ce fondurile deveneau disponibile.